Guvernul va acorda firmelor garanții de 80-90% din valoarea creditelor și va subvenționa integral dobânzile timp de cel puțin un an de zile. Firmele afectate direct de deciziile Guvernului în combaterea epidemiei de coronavirus și care obțin un certificat în acest sens vor putea amâna și plata utilităților și a chiriilor către furnizori privați în perioada stării de urgență. Aceleași beneficii se aplică și în cazul notarilor, avocaților, medicilor de familie și dentiștilor, precum și federațiilor și cluburilor sportive.